Despre etichete și prejudecăți legate de dreptul la sănătatea sexual-reproductivă a femeilor cu dizabilități am discutat cu Mariana Țîbulac-Ciobanu, care este istoriciană și jurnalistă.  Având o dizabilitate locomotorie din copilărie, Mariana a continuat să investească în cunoștințele sale și să ajute alte persoane cu dizabilități. Când are timp liber Mariana sonorizează cărți pentru persoanele nevăzătoare. La momentul de față, are deja sonorizate peste 150 de cărți.  De obicei, Mariana merge sprijinită de brațul soțului său Ion, iar în lipsa lui o ajută premergătorul. Ion are deficiență de vedere. În 2016 în viața ei și a lui Ion a apărut un nou univers pe nume Constanța. Ei se ajută reciproc atunci când e vorba de activități casnice, de creșterea și educația Constanței, conștientizând faptul că fiica lor este o responsabilitate comună.

Mariana, cum e să fii soție, mamă și femeie cu dizabilitate fizică în RM?

Prin propriul exemplu mereu am încercat să demonstrez că femeia cu dizabilități poate avea responsabilități, poate lua decizii și se poate implica în activitățile comunității. Sănătatea sexual-reproductivă este dreptul nostru de a alege să avem grijă de corpul și emoțiile noastre. Cele mai multe istorii de viață ne arată că femeile cu dizabilități pot da naștere la copii sănătoși, deci, de ce să nu fie susținută femeia care a decis să aibă un copil, în ciuda faptului că ea are o anumită deficiență. Sunt sigură că, atunci când faci o astfel de alegere, conștientizezi riscurile, dar și responsabilitățile pe care urmează să le îndeplinești.

Mariana consideră că unul din stereotipuri răspândite în țara noastră este că femeia cu dizabilități nu își poate purta de grijă, ea fiind considerată de societate „un pic mai infantilă” sau „copil mai mare” al familiei. Tânăra a explicat că acest stereotip adânc înrădăcinat în mintea oamenilor face ca membrii familiei să-și atribuie dreptul de a lua decizii în locul persoanei cu dizabilități, fapt care nu este corect, în opinia Marianei.

În societate există și stereotipul că o femeie cu dizabilități severe, inclusiv care este utilizatoare de scaun rulant, nu poate avea copii. Cum explici acest lucru?

Trebuie să fie clar că nu toate dizabilitățile se transmit fătului, nu toate sunt de natură genetică. De obicei, aici e marea dilemă și frică... dacă se transmite și la copil?!, dar investigațiile îți pot da răspuns la o astfel de întrebare. Plus, există atâtea alte dizabilități care nu se văd, iar boala este una genetică, și totuși multe femei dau naștere unui copil. Avantajul este că ele nu sunt atât de blamate ca în cazul când dizabilitatea este vizibilă.

Care ar fi un alt mit răspândit despre dreptul femeilor cu dizabilități la familie și copii?

Adesea se consideră că o femeie cu dizabilități nu va fi în stare să facă față provocărilor aduse de o sarcină sau nu va fi în stare să îngrijească de un copil, fapt care nu este corect. Totul depinde de specificul dizabilității femeii. Oare femeile fără dizabilități, nu tot sunt ajutate și susținute de cineva pentru început, când apare primul copil?! Sigur că da, doar că lor nu li se atribuie fraza: „Ea nu poate crește singură copilul și are nevoie de ajutor!”. Personal, continui să fac față acestei provocări de a crește un copil împreună cu soțul meu, care are dizabilitate de vedere, pentru a ne demonstra atât nouă cât și celor din jur că se poate!

Dacă e să ne referim la instituțiile medicale, ce bariere întâmpină persoanele cu dizabilități, care doresc să creeze o familie?

În primul rând lipsa de accesibilitate fizică în instituțiile medicale de stat, majoritatea dintre care nu sunt adaptate în modul corespunzător. Ele ar putea să nu aibă rampă, ascensor, fotoliu ginecologic accesibil sau veceu adaptat. Pe de altă parte, în instituțiile private de obicei cabinetele ginecologice sunt adaptate la necesitățile persoanelor, indiferent de faptul dacă au sau nu dizabilitate. Din păcate, nu toate femeile își pot permite financiar să nască în astfel de instituții. În opinia mea, ar fi bine să existe cel puțin o instituție medicală privată, care ar putea acorda anumite servicii pentru persoane cu dizabilități la prețul de stat. La fel, mi-aș dori ca medicii din Moldova să fie mai bine instruiți, sa ne ofere mai mult sprijin și să nu se grăbească la făcut   concluzii.

Care a fost atitudinea medicilor față de tine când te pregăteai să devii mamă?

Prima oară când am abordat acest subiect cu un medic expert în paralizie cerebrală infantilă din Moldova, am rămas profund indignată și convinsă că copii mei ar putea avea o problemă asemănătoare cu a mea. Viața a făcut ca să ajung la un curs internațional în SUA, unde am discutat cu un expert în neurologie. Ea m-a încurajat să fac acest pas, asigurându-mă că nu vede nici o problemă în a avea copii sănătoși! Fapt care m-a întărit mult și m-a făcut să iau atitudine!

Întoarsă în țară, medicul de familie, care m-a monitorizat pe parcursul sarcinii, la fel a fost foarte deschisă, apreciind faptul că vin însoțită de soț la consultații, spunând că suntem niște viitori părinți foarte responsabili ca și și-ar dori să vadă cât mai multe cupluri manifestând atâta grijă față de viitorul lor copil. Mi-a plăcut că medicul meu de familie avea o altă atitudine față de dizabilitatea mea, comparativ cu mulți alții, care o puneau pe prim plan.

Care a fost atitudinea părinților tăi, atunci când ai decis să dai naștere unui copil?

Una foarte deschisă și plină de bucurie. Sunt una la părinți, iar ei își doreau nepoți care să le inunde casa de gălăgie și zâmbet de copil. Pentru mine o încurajare foarte mare a fost mămica mea, pe care într-o discuție am întrebat-o: „Și dacă copilul se va naște cu dizabilități, ca și mine?!”, la care mămica mea a spus: „Ei și ce?, Eu cum te-am crescut pe tine și mă bucur acum că te am, așa ai să-l crești și tu!”. Mulțumesc mult Domnului, pentru că a ales să ne dea un copil sănătos, deștept și frumos!

Contează foarte mult susținerea soțului tău, dar și a familiei acestuia. Atunci relația de cuplu e mult mai armonioasă și mai trainică. Iar atunci când familia este cea care îți pune anumite bariere, ce să mai vorbim despre schimbarea din societate. Prin compasiune, excludere și ignoranță nu vom putea crea o societate puternică.

Care este de obicei reacția altor părinți, care văd un cuplu cu dizabilități, ce are un copil perfect sănătos?

Din propria experiență de mamă și din comunicarea mea cu alte femei cu dizabilități care au copii, pot spune că suntem privite uneori de alți părinți cam suspect, de parcă ar avea frica că voi scăpa jos copilul sau îi voi dăuna. Deci, dacă ai o dizabilitate vizibilă, tu ca părinte în RM ești privit de unii ca fiind periculos pentru securitatea copilului tău.

Sunt și părinți care rămân mirați, alții apreciază curajul și puterea de a înfrunta provocările și situațiile vieții în ceea ce privește creșterea unui copil. În mare parte reacțiile sunt pozitive și inspiraționale, pe alocuri. Personal nu mă consider eroină fiindcă am născut un copil. Știu că sunt femei cu probleme de sănătate mult mai grave care au dat naștere la copii sănătoși.

„Eu și soția ne ajutăm reciproc! – a menționat Ion, soțul Marianei – Este o implicare firească și sănătoasă, cred eu, pentru că copilul este responsabilitatea ambilor părinți, nu doar a mamei. Lucrurile care pentru mine sunt ușoare, iar pentru ea, inaccesibile, le fac eu, și invers, ce este inaccesibil pentru mine, se implica ea!"

Ce părere ai ca jurnalistă despre faptul că la noi media practic nu abordează tema dreptului la sănătatea sexual-reproductivă a persoanelor cu dizabilități?

Nu se abordează pentru că este un subiect sensibil. Nu știu cum să întrebe fără a atinge aspectele emoționale și nici cum ar trebui prezentat corect subiectul. În plus, mulți dintre ei nici nu conștientizează că acest subiect ar fi o problemă socială, care trebuie să fie abordată.

Cum ar putea o femeie cu nevoi speciale să scape de frica că nu va putea întemeia o familie sau nu va putea da naștere la copii?

Frica că nu va întâlni pe nimeni potrivit, că nu se va descurca, că nu va fi acceptată – toate încep în familia biologică, cum membrii acesteia îți insuflă părerile lor. De obicei, fetele care au crescut într-un mediu psihologic sănătos, sunt mai curajoase și au încredere în a face un pas în căsătorie, în a crește un copil, pentru că au suportul familiei. Totuși, nimeni nu ar trebui să fie descurajat în a-și urma visele. Peste hotare unele femei cu dizabilități aleg să adopte un copil, pentru că ele cred că aceasta este o cale bună de a deveni mamă și de a crea o familie.

Stereotipurile înrădăcinate în societatea noastră, precum că dacă te căsătorești cu o persoană cu dizabilități riști să nu poți avea copii, sau să îi ai, dar cu anumite deficiențe, trebuie schimbate! Schimbarea depinde de fiecare dintre noi! Fiecare avem dreptul să fim iubiți pentru ceea ce suntem, nu pentru ce putem sau nu putem face, sau cum arătăm! Nu-ți reprima emoțiile și nu lăsa fricile să-ți limiteze alegerile, trăiește viața din plin!

Cum s-a schimbat viața voastră cu Ion după nașterea fetei?

După apariția Constanței viața noastră cu Ion s-a schimbat radical. Ea m-a învățat să zâmbesc mereu și să fiu pozitivă, indiferent de situație. E un sentiment absolut magic când te trezești dimineața, iar lângă tine e un pui care te cuprinde cu două brațe mici de gât și îți zâmbește.

Sursa foto: arhiva personală

Olga Afanas, psiholog-couch: „În societatea noastră de regulă dizabilitatea este percepută superficial. Adică, persoanele cu dizabilități sunt tratate din prisma milei și a neputinței, nu a punctelor sale forte. La noi femeile care nu sunt într-o relație sau nu au copii, de obicei, sunt mai discriminate decât bărbații în aceeași situație. Tema dizabilității în acest sens în general este una tabu. Femeile cu dizabilități se confruntă cu mai multe provocări ca viitoare mame și soții, fiindcă, în opinia celor din jur, ele nu pot avea grijă de sine, nemaivorbind de casă, soț sau de copil.

O soluție în acest sens ar fi ca părinților să li se explice din start specificul dizabilității copilului, ca părinții să fie asistați în înțelegerea și abordarea corectă a dizabilității, să i se ofere tot sprijinul necesar, astfel ca să aibă o atitudine corectă față de copil și necesitățile lui. Este vital pentru întreaga familie ca părinții să trateze copilul corect, să nu îl infantilizeze, să nu îl considere neputincios și inapt. Dizabilitatea reprezintă anumite bariere și necesități speciale. La depășirea acestor bariere copilul/persoana are nevoie de sprijin și ajutor. În rest, este absolut ca toți ceilalți. Când e tratat corespunzător se va dezvolta încrezător, își va putea valorifica potențialul. Atunci când copilul crește și se dezvoltă într-un climat sănătos în familie, când va ajunge la maturitate, cel mai probabil el se va angaja într-o relație armonioasă de cuplu”.

Chiar dată țara noastră a semnat și ratificat majoritatea Convențiilor din sistemul de tratate ONU privind drepturile omului, inclusiv privind protejarea drepturilor sexuale și reproductive ale persoanelor cu dizabilități, Moldova încă mai are de muncit la acest capitol.

Raportul privind realizarea practică a drepturilor sexual-reproductive de către femeile și fetele din Centrele de plasament temporar al persoanelor cu dizabilități (adulte) și Spitalele de psihiatrie din Republica Moldova, elaborat de Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova în 2020 (https://idom.md/wp-content/uploads/2021/02/raport-reprorights-wwd-md_dis.pdf), a scos în evidență mai multe situații critice din cadrul instituțiilor rezidențiale de profil și spitale de psihiatrie din RM și faptul că personalul medical din aceste instituții nu este destul de bine informat privind drepturile sexual-reproductive ale fetelor și femeilor din centrele de plasament temporar.

Conform „Raportului de analiză situațională a problemelor cu care se confruntă femeile și fetele cu dizabilități ale aparatului locomotor din Moldova” (https://www.cidsr.md/wp-content/uploads/2016/10/Raport_Evaluare-DSR-persoane-cu-dizabilitati_FINAL_27.02.17.pdf), elaborat de Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive în 2016, accesul fizic dificil în instituțiile medicale pentru persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor, lipsa rampelor instalate conform cerințelor, lipsa ascensorului până la etajul unde se află cabinetul medicului de familie/ginecologului, etc., reprezintă bariere de acces, menționate de peste o jumătate din beneficiari.

O treime din femei și membri de familie consideră că atitudinea lucrătorilor medicali la adresarea persoanelor cu dizabilități pentru serviciile de SSR este neprietenoasă și acuzativă și aceasta este bariera majoră de acces a serviciilor medicale. În opinia majorității femeilor intervievate, pentru a ridica nivelul de adresabilitate, prestatorul de servicii medicale trebuie să fie tolerant, de încredere, înțelegător, competent în acest domeniu, să ofere consiliere eficientă, să găsească cele mai potrivite soluții și/sau să refere persoana către alți medici, la necesitate.

În timpul evaluării din cadrul „Raportului de analiză situațională a problemelor cu care se confruntă femeile și fetele cu dizabilități ale aparatului locomotor din Moldova”, au fost relatate cazuri concrete de încălcare a DSR ale persoanelor cu dizabilități: 

• Femeilor intervievate le-a fost sugerat să nu planifice sarcina sau nașterea din cauza dizabilității. ,,Recomandările” de așa gen, în majoritatea cazurilor vin din partea medicului ginecolog sau medicului de familie;
• Medicul de familie a refuzat să ofere îndreptare la ginecolog, motivând că femeia cu dizabilitate nu are nevoie de această vizită;
• Medicul a sugerat unei femei cu dizabilități să întrerupă sarcina pe motiv de dizabilitate, argumentând că ulterior nu va avea cine să aibă grijă de copil;
• În timpul vizitei la ginecolog, acesta a refuzat să ia frotiul femeii, din motiv că nu este obligat să o ajute să urce pe fotoliul ginecologic, care nu este adaptat pentru femeile cu dizabilități ale aparatului locomotor etc.

Printre recomandările din partea respondenților pentru ameliorarea respectării DSR au fost necesitatea medicilor de a cunoaște subtilitățile de consiliere ale pacienților cu dizabilități, mai ales când e vorba de prescrierea contraceptivelor, indicațiile și contraindicațiile în funcție de tipul de dizabilitate, oferirea gratuită sau contra plată. Printre recomandări a figurat și dotarea instituțiilor medicale cu echipament medical adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități, fortificarea rolului școlii în educarea tinerilor în sănătatea sexuală și reproductivă, dar și educarea și sensibilizarea societății despre DSR ale persoanelor cu dizabilități, prin mediatizarea istoriilor de succes.

Proiect susținut de către Ambasada Finlandei. Informațiile prezentate nu reprezintă opiniile Ambasadei Finlandei. Coaching-ul este oferit de experții de la HomoDiversus și Media Center.