
Încă de pe băncile școlii Djunara Nuriev visa să devină cosmetolog. Pentru a cunoaște detaliile profesionale și secretele acestei specialități, Djunara a absolvit Școala Profesională de Industrie Ușoară din Chișinău, la specialitatea Cosmetologie, urmând mai apoi cursurile de masaj oferite de Centrul „Spre succes”.
Profesia solicitată cerea 3 ani de experiență
Fiind o profesie foarte solicitată în societatea modernă, una prestigioasă și, de asemenea, foarte profitabilă, acest fapt a făcut-o pe tânără să bată la ușa mai multor saloane de frumusețe pentru a se angaja conform specialității obținute. Tentativele sale de angajare, însă, se soldau întotdeauna cu eșec, deoarece angajatorii invocau că pentru a se angaja este necesar să aibă cel puțin 3 ani experiență de muncă.
La cei 24 de ani ai săi, Djunara susține că „lipsa experienței de muncă este un impediment pentru tineri în a obține un loc de muncă, dar pentru a acumula acea experiență este necesar ca companiile să fie deschise pentru a colabora cu tinerii. Ar fi bine să ne permită nouă ca tineri specialiști, să facem anumite stagii unde să ne dezvoltăm acele aptitudini și deprinderi necesare pentru realizarea muncii”.
Refuzul angajatorilor - o motivație în plus de a nu renunța
Chiar dacă este din Chișinău și se pare că în capitală e mai ușor pentru un tânăr cu dizabilități să își găsească un loc de muncă, Djunara a avut experiența de a fi refuzată și ea din motivul dizabilității. „Am aplicat pentru un post în cadrul unei școli de cosmetologie și atunci când au aflat că am o dizabilitate mi-au spus că nu mă pot lua, deoarece funcția dată presupune multă deplasare”. Refuzul în tentativa ei de a se angaja nu a speriat-o pe tânără, ci dimpotrivă a făcut-o să fie tot mai insistentă în visul ei de a lucra. După nenumărate încercări de angajare, pentru Djunara era important să se angajeze, indiferent de post, și să obțină un venit lunar stabil.
Din luna august a acestui an, Djunara, prin intermediul Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova, a fost angajată în cadrul unei companii de transport internațional de mărfuri.
„La sfârșitul lunii iunie, am solicitat suport în angajare specialiștilor Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova. Am avut norocul ca imediat după o săptămână mi-a fost identificat un loc de muncă. Astfel, la data de 8 iulie am fost angajată pentru o perioadă de stagiere de o lună, iar din august lucrez deja în bază de contract pe perioadă nedeterminată” – susține tânăra cu recunoștință față de Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova, care a ajutat-o în acest sens.
Un vis împlinit grație programului de angajare asistată
Astăzi Djunara lucrează într-un post care presupune realizarea listelor companiilor ce solicită servicii de transport, precum și a listelor cu transportul disponibil, după care transmite informația necesară operatorilor. „Mă simt fericită că am un loc de muncă și mă simt foarte bine în cadrul companiei. M-am integrat ușor în colectiv. Colegii mei sunt foarte prietenoși și deschiși pentru a-mi oferi ajutor. Nu m-am simțit niciodată la locul de muncă discriminată sau diferită din cauza dizabilității locomotorii pe care o am”- spune Djunara.
Oficiul în care lucrează Djunara Nuriev este la parter, iar la intrare există doar o treaptă pe care fata o poate păși, motiv din care nu a fost nevoie de adaptarea locului său de muncă.
Angajarea asistată crește motivația de angajare a persoanelor cu dizabilități
Olga Morari, specialistă angajare asistată în cadrul Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova, referindu-se la cazul Djunarei Nuriev afirma: „Djunara s-a bucurat de susținerea ambelor părți, atât a managerului de caz, cât și a angajatorului. E frumos când avem astfel de cazuri reușite, mai ales când vezi tinerii mulțumiți și fericiți că au acum un post de muncă!”
Specialista angajare asistată a subliniat că în scopul angajării tinerilor se întreprind mai multe acțiuni, precum ar fi: evaluarea persoanei, semnarea actelor din serviciul de angajare asistată, redactarea CV-ului, identificarea postului de muncă potrivit persoanei, participarea la interviul de angajare, susținerea persoanei la locul de munc etc. În ciuda tuturor acestor eforturi și rezultate, totuși sunt și anumite bariere la capitolul identificării unui job sau al angajării persoanelor: „Eu în calitate de specialist angajare asistată consider că barierele nu sunt doar din partea angajatorilor, care au anumite temeri că persoana cu dizabilitate nu se va descurca, ci vin și din partea beneficiarilor cu dizabilități. Aceștia adesea își doresc din start salarii foarte mari, nefiind calificați pentru aceste posturi sau în general neavând studii. Sau nu au motivație pentru a munci, a se dezvolta și a crește profesional. Doar atunci când vor da dovadă de responsabilitate, vor avea un scop bine definit și dorință (așa cum a fost în cazul Djunarei), doar atunci angajatorii vor fi deschiși și oferi șanse egale tuturor”- a menționat Olga Morari.
Acest material a fost elaborat cu sprijinul Proiectului „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de către GIZ Moldova cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).

23.11.2023
13.07.2023
30.06.2023
29.06.2022
29.06.2022|
|
|
|
||
|
Crearea acestei rubrici are drept scop facilitarea angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilități precum și recrutarea acestora de către potențialii angajatori. |
Harta conține informații despre clădirile accesibile și neaccesibile din Republica Moldova. Pentru a afla mai multă informație, accesați rubrica Despre. Harta este modificată prin introducerea informației noi colectate de la cetățeni. Contăm pe implicarea DVS! | Persoanele care primesc suport din partea Asociației nu achită pentru serviciile prestate. Deseori nu avem resursele financiare necesare penru a acoperi numărul mare de persoane care ni se adresează. | ||
| Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... | Citeşte mai mult... |

Aceast web site a fost renovat grație suportului financiar acordat din partea Reprezentanței IM Swedish Development Partner, cu fonduri de la Sida și SMC (Consiliul Misiunii Suedeze).
IM/Sida/SMC nu împărtășește neapărat punctele de vedere și opiniile prezentate aici. Responsabilitatea aparține exclusiv autorilor.